STANDARDE ALE CODULUI CONTROLULUI INTERN MANAGERIAL

Standardul 2 – Atribuţii, funcţii, sarcini

Rezultatul standardului

Conducerea entităţii publice asigură întocmirea şi actualizarea documentului privind misiunea entităţii publice, a regulamentelor interne şi a fişelor posturilor, pe care le comunică salariaților.

Cerințe

Regulamentul de organizare şi funcţionare al entităţii publice cuprinde într-o manieră integrală, după caz, reglementări generale, rolul şi funcţiile entității, atribuţiile principale, structura organizatorică, relaţiile funcţionale, competențe şi atribuţii ale compartimentelor; regulamentul se publică pe pagina de internet a entităţii publice, după posibilități

Fiecare salariat trebuie să cunoască misiunea și viziunea entităţii publice, obiectivele generale şi specifice ale entităţii publice şi ale compartimentului din care face parte, rolul său în cadrul compartimentului, stabilit prin fişa postului, precum şi atribuțiile postului pe care îl ocupă.

Conducătorii compartimentelor entităţii publice au obligaţia de a întocmi şi de a actualiza, ori de câte ori este cazul, fişele posturilor pentru personalul din subordine.

Sarcinile/ atribuțiile postului trebuie să fie clar formulate şi strâns relaţionate cu obiectivele specifice și atribuțiile compartimentului.

Conducătorii compartimentelor entităţii publice trebuie să identifice sarcinile noi şi/sau cu un grad de complexitate ridicat ce revin salariaţilor şi să le acorde sprijin în realizarea acestora, oferindu-le o viziune concretă de lucru.

Conducătorul entităţii publice dispune identificarea funcţiilor sensibile pe baza unor factori de risc, centralizarea acestora la nivelul entității publice și stabilirea unei politici adecvate de gestionare a acestora prin elaborarea unor măsuri, astfel încât efectele negative asupra activităţilor desfăşurate în cadrul entităţii publice să fie minime.

 Întrebări de verificare a implementării standardului

1. Personalului îi sunt aduse la cunoştinţă documentele specifice privind misiunea, funcțiile, atribuțiile entităţii, regulamentele interne şi fişele posturilor?

2. Au fost identificate şi inventariate funcţiile sensibile?

3. Au fost luate măsuri de control pentru asigurarea diminuării riscurilor asociate funcțiilor sensibile?